Riviera stelistă de la handbal

Erau -2 grade Celsius la ora la care s-a întâmplat marele derby al României la handbal, în celebra sala Concordia de la Chiajna. Deși, răcit fiind, poate era mai bine să rămân acasă, în fața televizorului cu un ceai cald lângă mine. Dar am preferat să merg la Sala Concordia, pentru că îmi era dor de handbal, sincer să fiu cu voi. Și cumva urla în mine drogul numit Steaua …
După primele 30 de minute însă, mi-a părut cumva rău că am ieșit în frigul de afară. Am găsit la Chiajna o atmosferă penibilă, nedemnă de un mare derby între cele două cluburi istorice ale României. În primul rând au lipsit ambele galerii de la meci și astfel unicul derby a devenit un fucking meci amical, între o echipă Steaua inexistentă pe parchet și o formație dinamovistă care s-a prezentat la un antrenament cu public, un public format în mare parte din familiile sportivilor ambelor formații.
Și fără să vreau am comparat în mintea mea, cu prezența suporterilor la patinoar, la un alt mare derby, Steaua vs Miercurea Ciuc la hochei. Absolut dezolant, absolut ireal, pur și simplu trist. Sincer să fiu cu voi, nu stiu dacă Steaua a vândut mai mult de 20 de bilete pentru acest derby. Și asta iar este o realitate tristă.
Aș scrie despre tactica de joc a Stelei, despre acțiuni de joc purtate pe semicerc, aș multe. Din păcate, îmi rămâne doar critica și expusul realității absolut dureroase. Dinamo București, clubul ăla real din Ștefan cel Mare și nu clona aia din Liga 1 de la fotbal s-a prezentat astăzi la Chiajna cu rezervele pe post de titulari. Și s-a lăsat cu un simplu antrenament în fața unor sportivi ai Stelei care au existat doar numeric pe parchet. Singurii hanbaliști ai militarilor care merită să îmbrace tricoul Stelei sunt Bizău, Șandru și Burlacu, care atenție, este la fel de rotofei ca și mine. Și Burlacu a marcat ceva goluri în poarta câinilor.
În rest, cu tot respectul, sportivii Stelei au fost un fel de jaloane pe parchet. Enorm de multe pase greșite, pase direct la adversar, pase în afara terenului de joc, scăpări ale mingii din mână, șamd. Cam ăsta a fost tot jocului Stelei de la Chiajna, un mare zero barat. Ah, era să uit … s-au comis „pasi” la greu. Singurul care s-a luat efectiv la trântă cu rezervele dinamoviste a fost Bizău acompaniat de Șandru. În rest, din repriza secundă, Dinamo a început să joace fără portar, ca să întelegeți cu toții, unde este valoarea lotului Stelei la handbal, astăzi.
Și acum să facem o adunare simplă … 1 milion de euro de la club plus 200 000 de euro de la Hyundai, sponsorul koreean. Deci un buget la secția de handbal de aproximativ 1.200.000 de euro per sezon competițional. Și în astfel de condiții financiare, mult peste secția de fotbal, echipa de handbal a contorizat doar 3 fucking victorii și 10 înfrângeri. O echipă de handbal fără antrenor și fără manager. Pentru că dl. Laufceac, din antrenor secund a ajuns și principal dar și manager de secție. Și nu e vina dânsului, din contră, omul trebuie apreciat pentru că face și domnia sa atât cât poate. Nu este nici zeu în handbal cum era regretatul Oțelea și nici robot.
Asta este marea moștenire lăsată de Andrei Cian la handbal, via marele manager și antrenor sârb. Pentru că la distrus se pricepe cel mai bine dl. Cian … a distrus secția de handbal și acum a venit să distrugă și fotbalul. Timp în care Bichir doarme, la propriu. Doarme și așteaptă să vina vremea de pensionare, să meargă după dl. col. Barbu. Ne place sau nu, asta este realitatea. Și în tot timpul ăsta, la hochei, cu un buget sub 400 000 de euro, se obține locul 3 în Cupa României, după un meci senzație contra celor de la Fenestela. Asta așa ca să facem un flashback al momentului la Steaua.

Cu alte cuvinte, secția de handbal este efectiv a nimănui. Și eu ce ar trebui să cred acum? Că asta este o echipă de 1.200.000 de euro pe sezon? Pe bune, da’ chiar am tâmpit cu toții? În realitate, pe parchet, să-mi fie cu iertare, echipa asta nu face mai mult de 300 000 de euro pe sezon. Băăă, CSM Focșani este înaintea Stelei în clasament, ca să înțelegem unde suntem … la CSM Focșani, nu se știe cum arată 1 milion de euro în conturi, despre ce vorbim? O primărie dintr-un orășel mai mic decât cartierul Militari plătește handbaliști mai buni ca Armata Română dintr-un buget infinit mai mic.
Mă uitam și analizam cele două tricouri, atât al Stelei cât și cel al lui Dinamo, pentru că vorbim de două cluburi departamentale, cu bugete din bani publici. În timp ce la Steaua, echipamentul ăla nu are absolut nici o noimă, fiind tot un JOMA ieftin inscripționat cu Hyundai, la Dinamo ai senzația că tricoul lor de joc este un mall întreg … efectiv faci lectură citind sponsorii de la Dinamo.

Și atunci inevitabil te întrebi, ca om de presă, ca jurnalist : De ce la Dinamo se poate și la Steaua nu? Răspunsul este unul extrem de simplu … Dinamo are președinte, comandant și Steaua îi are pe Bichir și pe Popa. Ca atare, cum e Bichir așa este și clubul Steaua … Bichir mănâncă eclere și Steaua bătaie … bătaie la handbal, bătaie la baschet, bătaie la volei, bătaie mai peste tot. Noroc cu Marinescu de la Nuba și cu inspirația domniei sale, că uite așa mai câștigă și Bernie niște amărâte de medalii. Întelegeți voi ironia evidentă …
La Dinamo se face performanță iar la Steaua se freacă manganul în așteptarea pensiei militare. La Dinamo se muncește în timp ce la Steaua se face Resort & SPA pe banii clubului. În timp ce Marinescu zis Bamse și-o arde pe la Nuba omologul său de la Dinamo aduce sponsori la club … tricoul dinamoviștilor vorbește singur despre speța asta. Să fim serioși, tricoul lui Dinamo, se confundă lejer cu un monitor cu reclame din AFI Cotroceni, de la zona de food.
Sunt tare curios cum justifică domnul colonel Bichir, acest buget imens de 1.200.000 de euro cheltuit la secția de handbal a Stelei. Da chiar serios și legitim adresez clubului Steaua această întrebare extrem de pertinentă. Dl. col. Bacșiș, haideți vă rog, lăsați poveștile cu circarii de la fleosc.ro că oricum vă răstălmăcesc ăia vorbele, în sensul că d-voastră declarați ceva și ei scriu fix opusul. Serios, dl. col. Bacșiș, ieșiți public cu informația asta vă rog … Cum justifică Steaua București, acest buget de 1.200.000 de euro la secția de handbal?
Cât are contractul, să zicem, de exemplu, Mazilescu? 15 000 de euro pe lună? Că l-am văzut pe parchet astăzi, nu știe să facă o preluare cu poarta goală în față … scapă mingea aia din mână de parcă e pucul de la hochei. Sau altul … Tărîță cât are? 10000, 15000 de euro lunar, cât? Nutriționist și preparator fizic au băieții ăștia la handabal dle. Bacșiș? Întreb pentru că m-am uitat la Burlacu, care chiar a marcat niște goluri, și am senzația că puteam să evoluez și eu lânga el în atacul Stelei … să zicem, că am burta doar un pic mai mare ca a lui. Sau poate că băieții au în meniul zilnic de sportiv, shaorma cu de toate de la Dristor și aripioare de la Chiken Stuff.

Eu știu că vă supărați acum un pic dle. col. Bacșiș, dar am adresat niște întrebări legitime și firești. Și vă întreb pe d-vostră în ideea că sunteți omul care se ocupă cu marketingul ăla cu buget zero euro dar și cu comunicarea la clubul Steaua. L-aș întreba pe Marinescu, dar știți, este un pic cam ocupat pe la Nuba cu niște fete de pe livejasmine.com și nu are semnal la „aifon”. L-aș întreba pe dl. col. Bichir, dar dânsul și-a activat „privacy” pe whatsapp, ca să nu mai vedem când dă cu seen la mesaje. Domnia sa mai este ocupat și cu asteptatul pensiei dar și cu meniul de eclere de la bufet. Multă treabă pe ordinea de zi pentru comandantul Stelei, chestiuni extrem de serioase de altfel și nu poate să fie deranjat de jurnaliști cu întrebări.
Una peste alta, cu ironii sau nu, la handabal și la baschet Steaua București este prafao. La fel ca și secția de rugby, aceste două mari secții ale Stelei sunt ale nimănui și nimănui nu-i pasă. Iar toti acești domni ofițeri mentionați mai sus, cu excepția dlui. col. Bacșiș, sunt de negăsit, pe orice mijloc de comunicare. La clubul Steaua, din ce pot eu să văd în ultima perioadă, fiecare e cu treaba lui personală și cu interesele proprii …
Talpan își pierde vremea cu chete pe social media și cu procese personale în speța cu Becali, Bichir așteaptă pensia și se roagă la Bunuțul din cer să mai prindă măcar 4 luni interimar la Steaua pentru o pensie mai mare, Marinescu pierde vremea cu videochatistele pe la Nuba, Popa mai mult prin concedii medicale decât pe la birou iar nenea de la stadion, adică dl. Danilof cine știe ce Dumnezeu mai face și domnia sa, că spații comerciale nu prea se închiriază prin mallul din cadrul stadionului Steaua.
Un miserupism total în Ghencea … cam asta se întâmplă la Steaua București. Miserupism combinat cu durere-n coate. Marinescu de exemplu, pe facebook are poza cu jeep-ul nu cu mingea de rugby sau cu logoul Stelei. Și-o arde pe opulență ca să cucerească duduile de pe livejasmin și chaturbate. Mai dă-l în mă-sa de rugby … și ce dacă s-a dus Boldor la Poli Timișoara în loc să vină la Steaua. Și cui îi pasă până la urmă nu?
Mai zic doar atât și nimic mai mult : „Faceți ceva, pentru Steaua, Altfel de noi nu veți scăpa!”
PS : Dle.col. Bacșiș, asteptăm cu toții justificarea bugetului secției de handbal. Este o informație de drept public. A nu se înțelege că d-voastră ați creionat acest buget.