#Opinii

Mircea Lucescu este selecţioner, nu cetăţean de rând!

Mircea Lucescu este selecţioner. Toată lumea ştie asta, orice iubitor al fotbalului, nu doar românesc, a aflat acest aspect. Uneori însă pare că fix el, Mircea Lucescu, a uitat. Sau poate omite acest aspect.

Mircea Lucescu este selecţioner, însă deseori se comportă ca un cetăţean normal. Ca un iubitor al fotbalului. Ca un fost antrenor, de club şi de naţională, care îşi dă şi el cu părerea precum un chibiţ din Cişmigiu. Deseori, pentru Lucescu este mai important un meci din anii 80, un trofeu obţinut sau nu cu Dinamo, decăt un meci actual. Fotbalul de atunci pare mai uşor de comentat de către Marele Lucescu.

Mircea Lucescu este selecţioner şi spune că Steaua este echipa lui Becali. La fel fac mulţi alţii, de pildă comentatorul Emil Grădinescu (tizul meu). Dacă în cazul ultimului este ceva permis (ori n-ar trebui să fie explicit interzis), în cazul primului este ori ar trebui să fie interzis.

Pentru cine nu a inţeles, Mircea Lucescu este selecţioner şi asta vine la pachet cu niscaiva obligaţii. O declaraţie de genul, mai ales una dusă la extrem (îţi zic aşa că aşa vreau eu), nu ar trebui să vină din partea selecţionerului, de altfel nu ar trebui să vină din partea nici unui angajat al FRF. Din partea unei persoane particulare, fie ea şi ziarist, este în regula să vină. Este libertatea de exprimare dusă la extrem: esti liber să baţi campii, esti liber să nu ai dreptate.

Însă, pentru cine încă nu a inţeles, Mircea Lucescu este selecţioner, aşa că opiniile sale nu sunt doar ale sale pe persoană fizică, ci implică instiţutia Federaţiei Române de Fotbal. Care federaţie ar trebui să respecte legea şi decizia instanţelor.

Nu-ti place decizia instantelor? Ghinion! Tot trebuie să o respecţi! Nu te pune nimeni să te pronunţi, nu te pune nimeni sa vorbeşti pe tema asta. Ai oricum destule de făcut.

Crede Mircea Lucescu că n-ar fi venit la lot Târnovanu sau Olaru dacă nu spunea că FCSB E STEAUA? Chiar crede că echipa lui Becali nu şi-ar fi lăsat jucătorii la lot?

Crede Mircea Lucescu că prin aceste declaraţii devine simpatic în ochii susţinătorilor FCSB?

Crede  Mircea Lucescu că va creşte moralul jucătorilor de la FCSB în urma acestei declaraţii?

Dacă la toate întrebarile de mai sus răspunsul este NU, întrebarea pe care mi-o pun este simplă: ce l-a apucat? De ce a facut această declaraţie?

Unii insinuează că este o datorie pe care a plătit-o către familia Becali. Lucru pe care nu-l cred din 2 motive:

  1. Cu Giovanni şi cu Victor e certat de ani de zile, de când i-a ocolit la un comision (âand a plecat la Shaktior parcă, sper să nu greşesc). Nu cred că s-au împăcat între timp.
  2. Cu Gigi o fi prieten, dar nu cred că Mircea Lucescu s-ar putea uita la firimiturile pe care nea Gigi i le-ar putea arunca. O fi Becali bogat, dar Lucescu nu e vreun sărăntoc.

Şi atunci, serios întreb, ce l-a apucat? De ce în ditamai conferinţa de presă vorbeşte despre Steaua şi FCSB?

Mircea Lucescu este selecţioner, eu m-am bucurat când l-a numit Burleanu, şi atunci, dar şi acum cred că era şi este cea mai bună soluţie, însă asta nu mă împiedică să-l critic atunci când greşeste. Nu este zeu, nu este sfânt, este un om ca toţi oamenii, care din când în când greşeste. Problema este la angajatorul său, care angajator nu a avut absolut nicio poziţie, nicio ieşire publică în vreun sens sau altul. Burleanu e de acord cu Lucescu?

Evident, ar trebui să ne punem întrebarea şi în sens invers: oare declaraţia lui Mircea Lucescu are vreun efect concret? Oare există vreun suporter în această ţară care nu ştia cu cine să ţină şi care s-a decis în urma declaraţiei lui Lucescu? Am dubii că da.

Presupunând că nu, că răspunsul este nu la TOATE întrebările de mai sus, rămâne întrebarea principală: de ce?

Ce l-o fi apucat?

Eu unul nu am niciun răpuns logic, rational. Nu că are cineva.

Mircea Lucescu este selecţioner, iar eu, Emil Călinescu, sunt blogger microbist. Scriu pe multe domenii, teatru, carte, film, evident şi fotbal. Cât de bine o fac rămâne să se pronunte alţii. După cum spuneam, nu sunt duşman de-al lui Lucescu, ci dimpotrivă. Însă asta nu mă împiedică să semnalez greăelile lui. Să-l trag de urechi, virtual şi nu altfel, cănd greşeşte. Ceea ce aştept să faceţi şi voi în privinţa mea. Greşesc undeva în articolul de faţă?

Mircea Lucescu este selecţioner, nu cetăţean de rând!

Măi Mircea Lucescu, eu o să-ți zic

Mircea Lucescu este selecţioner, nu cetăţean de rând!

Steaua – Fenestela, un meci cu o

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *